Cum sa stapanesti lumina: triunghiul expunerii

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL SI ALTOR PASIONATI DE FOTOGRAFIE

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

In acest articol urmeaza sa iti prezint mai concis cum poti stapani acele setari ale aparatului foto care par atat de greu de inteles.

Cu aceasta ocazie vreau sa multumesc mult noilor inscrisi si celor care ma urmaresc de la inceput pentru reactiile de bucurie si pentru minunatele mesaje pe care le-am primit de cand am redeschis cursul gratuit. Poate nu stii dar in 2019 cand am lansat acest proiect, a pornit totul ca o joaca, nu stiam unde va ajunge.

Chiar daca am pus totul in pauza timp de cateva luni, totul a fost cu un scop. Acum suntem aici si totul a prins contur, cursul gratuit este din nou disponibil, de data aceasta mult mai interactiv si imbunatatit, platforma Dodan Academy este online si functionala, am redeschis cursurile de Fotografie MASTERCLASS pentru cei care doresc mai mult, am revenit cu noi forte si treaba este din ce in ce mai serioasa.

Totul se datoreaza energiei transmisa de tine si de toti oamenii minunati care ne urmaresc si ne sustin in ceea ce facem! Dupa cum precizam si in trecut, personal o sa ofer tot ce stiu mai bine pana in acest moment si imi doresc sa facem lucruri frumoase impreuna!

Daca esti dispus sa investesti in tine, te vei dezvolta! Ofera doar o mica parte din timpul tau acestor materiale, si nimic altceva. Studiaza cate putin in fiecare zi si iti garantez ca daca urmaresti cu atentie aceste materiale, sau daca urmezi cursul meu gratuit de fotografie, si desigur daca actionezi, te vei transforma intr-un fotograf mai bun si vei putea in sfarsit sa faci diferenta cu fotografiile tale!

In primul e-mail din cadrul cursului gratuit am scris despre povestea mea si cum am reusit sa ajung sa fac fotografie de eveniment, ulterior reusind sa fac bani frumosi din aceasta meserie, aplicand metodele de invatare pe care ti le dezvalui gratis si tie aici.

Multi dintre cei care s-au inscris la cursul gratuit au avut rezultate minunate si transformari vizibile urmarind modulele si punand in practica ce prezint acolo. Imi doresc ca si tu care esti pasionat de fotografie, sa reusesti si sa ai succes, si sunt sigur ca daca iti pui acest obiectiv, vei reusi!

Orice frica sau neclaritati pe care le ai in acest domeniu, toate pot fi depasite! Important este sa vrei mai mult si sa iti doresti sa te dezvolti. Dupa cum ai observat nu sunt vreun ”profesionist cu nasul pe sus”, ci un om simplu care doreste sa transmita mai departe ce a invatat :), vorbesc pe limba ta si orice neclaritati ai imi doresc sa le rezolvam.

Un lucru de care imi doresc sa tii cont este acela ca investitia in educatia ta este cea mai buna investitie pe care o poti face vreodata. Sa nu uiti lucrul acesta! Pana acum mi-ai dovedit ca asa este si asta nu face decat sa ma bucure enorm. Imi plac oamenii care cauta sa se dezvolte, in orice domeniu ar fi.

Gata cu vorbaria, hai sa intelegem acele vestite setari care ti se par greu de controlat.

 

Exista doua parti esentiale pentru a deveni un bun fotograf.

Una este intelegerea modului de a compune o imagine grozava, compozitia, subiect pe care il voi aborda in aceste articole, si cealalta parte a puzzle-ului este intelegerea modului in care o camera foto functioneaza pentru a capta lumina – pentru a crea o imagine care transmite cu cea mai mare precizie scena din fata ta.

Este foarte greu sa faci fotografii bune fara a intelege cativa termeni de baza precum: ISO, timpul de expunere si deschiderea diafragmei (apertura).

Acesti trei piloni formeaza „triunghiul de expunere”.

Ce este expunerea unei fotografii?

Inainte de a vorbi despre triunghiul de expunere este important sa intelegi (foarte pe scurt) modul in care se naste o fotografie.

Cand fotografiem un subiect, tot ce facem este sa fotografiem lumina pe care acesta o reflecta.

Sa explic mai bine (vezi imaginea de mai sus):

  • lumina loveste subiectul tau
  • subiectul reflecta lumina
  • lumina reflectata de subiect intra in obiectivul camerei si loveste senzorul camerei
  • senzorul camerei genereaza fotografia


Simplu nu-i asa?

Cand faci o fotografie, pentru o anumita perioada de timp, lumina intra prin lentila in aparatul foto si loveste senzorul, generand fotografia.

Prin urmare, expunerea unei fotografii inseamna reglarea cantitatii de lumina care loveste senzorul camerei.

Daca lasi sa intre prea multa lumina, fotografia va fi supraexpusa; daca lasi sa intre mai putina lumina, fotografia va fi subexpusa.

Scopul tau este sa ai intotdeauna fotografii expuse corect: numai in acest fel fotografia va fi corecta din punct de vedere tehnic si placuta de observator.

Cum sa configurezi camera pentru a face o fotografie bine expusa?

Sa descoperim impreuna triunghiul de expunere.

Triunghiul de expunere: cei 3 parametri care regleaza expunerea


Pentru a regla expunerea, adica lumina care atinge senzorul camerei, poti regla 3 parametri. Fiecare dintre acesti 3 parametri reprezinta in mod ideal un varf al triunghiului de expunere.

1. Deschiderea diafragmei

Diafragma este introdusa in fiecare lentila fotografica si este un sistem compus din lame pozitionate in forma unui ventilator invers, care serveste la reglarea luminii care va atinge senzorul.

Daca vrei sa aprofundezi importanta diafragmei o poti face recitind articolul de pe blog.

Diafragma se poate deschide si inchide pentru a lasa sa intre mai multa sau mai putina lumina in obiectiv.

Uita-te la aceasta imagine pentru a intelege mai bine:

Deschiderea diafragmei este masurata in f-stop.

Cu cat valoarea f-stop este mai mare, cu atat deschiderea diafragmei este mai mica (intra mai putina lumina).

Cu cat este mai mica valoarea f-stop, cu atat este mai deschisa diafragma (intra mai multa lumina).

De retinut: deschiderea diafragmei influenteaza si adancimea de camp.

Controlul adancimii campului este una dintre cele mai utile tehnici pe care le ai la dispozitie pentru fotografierea creativa.

Practic, diafragmele mai mari produc o adancime a campului mai ingusta, astfel incat, daca doresti sa fotografiezi un portret cu un fundal frumos defocalizat, vei dori sa deschizi diafragma larg (un numar f mic).

Dar si alti factori intra in joc. Obiectivele cu distante focale mai lungi sunt, in general, capabile sa produca o adancime mai ingusta a campului (in parte pentru ca, o diafragma f1.4 dintr-un obiectiv de 85 mm, de exemplu, este mult mai mare decat o diafragma f1.4 dintr-un obiectiv cu unghi panoramic de 24 mm), iar distanta dintre obiectele din scena fotografiata va avea efect si asupra adancimii percepute a campului.

Diafragma (de la stanga la dreapta): de la deschisa (mare) la inchisa (mica). Adancimea campului (de la stanga la dreapta): de la superficiala la adanca.

2. Timpul de expunere

Cat timp vrei ca lumina sa treaca prin obiectivul tau si sa loveasca senzorul camerei?

  • Cu cat timpul este mai lung, cu atat mai multa lumina va intra in obiectiv
  • Cu cat este mai scurt timpul, cu atat mai putina lumina va intra in obiectiv

 

Timpul se masoara in fractiuni de secunda, de exemplu 1/200 de secunda, 1/1000 de secunda, etc.

3. ISO

Valoarea ISO indica sensibilitatea senzorului la lumina. Cu cat este mai mare valoarea ISO, cu atat sensibilitatea senzorului la lumina este mai mare, de aceea va fi nevoie de mai putina lumina pentru a face fotografia.

Cu cat valoarea ISO este mai mica, cu atat sensibilitatea senzorului la lumina este mai mica, de aceea va fi nevoie de mai multa lumina pentru a face fotografia.

Cum aleg valoarea acestor 3 parametri?

Alegerea valorilor corecte ale: diafragmei, timpul de expunere si a sensibilitatii ISO este mult mai usoara decat crezi.

Toate camerele digitale moderne au un contor de expunere interna: un mecanism digital care masoara cantitatea de lumina care intra in obiectiv si loveste senzorul.

Incearca sa te uiti prin vizorul aparatului tau si vei observa ca in partea de jos exista un grafic foarte similar cu acesta:

L-ai vazut? Ei bine: acesta este contorul de expunere (exponometrul). De astazi veti fi prieteni foarte buni. Exponometrul te va ghida in stabilirea triunghiului de expunere.

Il poti urmari, fie pe ecranul camerei, fie prin vizor, in partea de jos. Acesta indica cantitatea de lumina care loveste senzorul, printr-o scara gradata care, dupa cum poti vedea, merge de la -2 opriri (de lumina) la +2 opri (de lumina).

Cand indicatorul (in imaginea de mai sus este reprezentat de triunghiul din partea de sus) indica valoarea 0, atunci diafragma, timpul de expunere si sensibilitatea ISO, permit sa intre cantitatea de lumina potrivita in aparat, care va garanta o fotografie corect expusa.

Daca indicatorul este la stanga de 0, atunci va fi nevoie sa:

  • ori cresti deschiderea diafragmei (scazi valoarea lui f)
  • ori cresti timpul de expunere (de exemplu, de la 1/200s la 1/100s)
  • sau cresti sensibilitatea ISO

Daca indicatorul este la dreapta de 0, va trebui:

  • ori scazi deschiderea diafragmei (cresti valoarea f);
  • ori scazi timpul de expunere (de exemplu treci de la 1/100s la 1/200s)
  • sau scazi sensibilitatea ISO

Daca iti indica 0… Trage!

Tine totusi cont ca expunerea este relativa. Depinde de tine cum vrei sa iti folosesti creativitatea. Poate uneori vei dori sa ai o fotografie mai supraexpusa sau mai subexpusa. Acum ca stii cum sa calculezi expunerea corect folosind exponometrul, te poti folosi de acesta pentru a subexpune sau supraexpune fotografia ta. Nu ramane decat sa pui in practica ce ti-am spus acum.

Alegerea valorilor triunghiului de expunere este unica?

Evident ca nu! Nu exista un singur mod de a face o fotografie corect expusa.

Poti face o fotografie bine expusa in mai multe moduri.

Iti arat un mic exemplu:

Valorile din partea stanga sus a fiecarei fotografii indica valorile triunghiului de expunere: timpul de expunere (in secunde) – deschiderea diafragmei (in f-stop) – sensibilitatea ISO.

Concluzii

Acum ca stii cum poti utiliza aparatul tau foto in modul manual, este timpul sa inveti cum sa compui fotografiile in cel mai bun mod.

Dupa cum am mentionat deja, in articolele urmatoare vom vedea in detaliu diafragma, timpul de expunere, ISO si Histograma. Pentru moment sper ca macar conceptul de triunghi de expunere este clar.

Iti recomand si o tema practica in care sa faci 3 fotografii cu un subiect la alegere dar sa folosesti setari diferite pentru fiecare fotografie. Asadar, timp de expunere, diafragma si ISO diferite pentru fiecare fotografie, dar expunerea sa fie aceeasi in toate. Adica exponometrul sa fie pe 0, asa cum ai aflat aici.

Astept rezultatele pe grupul de Facebook pentru a le critica constructiv. Nu uita sa ne scrii in descriere si setarile pentru fiecare fotografie in parte, atunci cand faci postarea pe grup.

Ca intotdeauna, daca ai indoieli, critici, opinii, nu ezita sa le impartasesti pe grupul privat de Facebook.

 

CURS GRATUIT DE FOTOGRAFIE

PRIMESTE CURSUL PE E-MAIL

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL ALTOR PASIONATI DE FOTOGRAFIE

ALTE ARTICOLE DESPRE FOTOGRAFIE

RAMAI LA CURENT CU ULTIMELE NOUTATI

Search

CURS GRATUIT DE FOTOGRAFIE

PRIMESTE CURSUL PE E-MAIL